- Harry! Da-i drumul papusii! O sa o rupi iar eu o sa te urasc! i-am strigat carliontatului cu ochi verzi.

- Aria, ai 11 ani! Poti lasa papusile.

- Harry...stii ca asta e de la mama. Nu pot. apoi am simtit cum mi se inunda obrajii de lacrimi. Harry s-a apropiat usor de mine si m-a strans in brate. Ce tablou frumos! Doi copii, prieteni de o viata, stand imbratisati pe trotoarul umed al unei strazi de cartier.

- Aria, nu mai plange!

- Dar va pierd pe toti! Mai intai mama, acum tu. Nu pleca! Nu te duce la Londra!

Stateam si plangeam in bratele lui. Chiar daca era cu un an mai mare, tot un copil era si el.

- Aria, trebuie sa plec! Dar vino cu noi. O sa iti placa acolo. O sa mancam inghetata in varful ceasului Big Ben, o sa batem mingea pe strazile Londrei, o sa fie frumos.

Apoi am vazut cum iesea din garaj masina rosie a parintilor lui si cum el se urca in ea.

- Nu pleca, Harry! am strigat eu plangand. Dar era deja prea tarziu. Am privit cum se indeparta masina, cum el imi facea cu mana pe geam. Imi pierdeam cel mai bun prieten din copilarie.

- Te urasc! am strigat, in timp ce masina dadea coltul aleii, disparand inspre marginea orasului. Te urasc! am mai murmurat eu usor, apoi m-am prabusit pe asfalt, plangand cu papusa in brate.

***

M-am trezit respirand greu. Simteam durerea din inima apasandu-ma si lacrimi uscate pe obraji. Trecusera sapte ani de la plecare lui Harry, de la cearta noastra si de la tot ce se intamplase atunci, dar eu tot nu uitasem. Inca aveam cosmaruri. Ma trezeam plangand, suspinand cu o durere ascutita in inima.

Am aruncat o privire fugara spre ceas. Era 06:30, asa ca nu mai avea sens sa adorm. M-am ridicat si am inceput sa ma plimb prin camera.

Ultimul an de liceu... de ar trece si asta mai repede, am gandit trista. Dupa ce terminam si clasa a douasprezecea, urma sa plec la facultate, in Londra... Londra. Acolo s-a dus Harry! Nemernicul! M-a lasat plangand in mijlocul trotoarului si doar stia cat de greu imi e. Si totusi, daca l-as vedea m-as emotiona... A trecut atat de mult timp! Sapte ani intregi, in care el nu s-a deranjat nici macar sa-mi dea un amarat de telefon. Ma intreb ce s-o fi intamplat cu el, ce o fi ajuns?

Mi-am pieptanat parul lung, cret si blond, apoi l-am prins intr-un coc neindemanatic. Am pus pe mine primele haine pe care le-am gasit, apoi am coborat sa mananc.

♡Ce parere aveti? Chiar sunt curioasa sa aflu ce credeti despre inceputul meu de poveste.♡