Sofia, Bulgaria

In 5 minute trebuia sa ajunga si Aaron. Nina isi mai aranja o data parul, trecandu-si mana prin el. Suvitele ei roscate stateau cuminti, strivite de casca neagra, de motociclist pe care tocmai si-o prinsese pe cap. Se incrunta. Nu-i placea casca. O facea sa arate ca un castravete. Dar Aaron nu ar fi luat-o cu el fara casca. Ca sa nu mai vorbim de mama ei. In mod clar si-ar iesi din minti daca ar sti ca merge pe o motocicleta fara casca. Si-ar iesi din minti si daca ar sti ca merge pe o motocicleta. Se mai incrunta o data la casca, apoi isi trecu un picior peste marginea pervazului. Oh, la naiba! Uitase sa isi ia manusile! Isi trecu inapoi piciorul si se reintoarse in camera. Acuuuum... unde naiba erau manusile? Deschise la repezeala cateva sertare si rascoli neglijent cu mana. Le purtase si vineri, deci trebuiau sa fie undeva de-asupra. Dar unde? Se pregatea sa deschida un nou sertar, cand claxonul inconfundabil al motocicletei lui Aaron ii rasuna sub fereastra.

- La dracu'! Da-le naibii de manusi! striga furioasa, si sari peste pervazul ferestrei, langa motocicleta care turuia.

- Nina! Nina, unde pleci? Nina? NINA! se auzi din camera cealalta vocea mamei ei, dar fata se urca repede pe motocicleta si, incolacindu-si bratel in jurul lui Aaron, ii facu semn sa demareze.

Cand blocul cu 5 etaje al Ninei era deja cu mult in spate, Aaron incepu sa rada.

- Inteleg ca stai la parter, dar chiar trebuie sa iesi de fiecare data pe geam?

- Nu puteam sa ies pe usa, idiotule. Ma vedea mama, ii raspunse roşcata țâfnoasă.

- Atunci presupun ca ai noroc ca nu stai la etajul cinci... atunci ce ai fi facut? o tachina el.

Nina se cutremura. Prefera sa nu isi imagineze un astfel de scenariu.

- Unde ma duci? intreba ea.

- O sa vezi. E o surpriza.

Restul drumului il petrecura in tacere. Felinarele se aprindeau rand pe rand, iar cerul devenea tot mai intunecat. Cand Aaron isi opri in cele din urma moticicleta, se aflau pe un camp la marginea orasului. Se intoarse spre Nina si ii intinse niste ochelari fumurii.

- Pune-ti astia, o indemna el.

- Dar nu o sa vad nimic prin ei, protesta ea.

- Asta e si ideea. Cand iti zic eu ca poti sa ii scoti, ii scoti. Face parte din surpriza, ranji Aaron, si porni din nou motocicleta.

Nina facu ce ii spusese baiatul si se simti brusc instabila. Lipsa vederii o deranja, iar intunericul care o inconjura ii conferea nesiguranta.

- Cand ajung la trei, poti sa ti-i scoti, striga Aaron, crescand viteza motocicletei. Unu... Doi...Trei! rosti, in timp ce moticicleta se zgudui, intrand pe un alt teren.

Nina isi smulse ochelarii, iar in clipa imediat urmatoare isi dori sa n-o fi facut. Ii azvarli cat colo, si se prinse strans cu bratele de Aaron. .

- Iesi de aici. ACUM! răcni ea, infigandu-si unghiile in geaca lui de piele.

Sub ei, podul de lemn se clatina si se zguduia. Dedesubt, cu un freamat salbatic, vuiau siroaiele unui rau involburat.

- Dar credeam ca iti plac aventurile si situatiile periculoase! striga si Aaron, accelerand ca sa ajunga mai repede la capatul podului.

- Imi e frica de inaltimi, idiotule! urlă Nina, ingropandu-si capul in esarfa, si inchizand ochii strans. SUNT ACROFOBICA! ACUM DA-MA JOS DE AICI! striga tanara disperata, si isi infipse si mai tare unghiile in geaca baiatului.

Aaron ajunsese sa conduca ca un nebun. Depasise de mult viteza cu care era el obisnuit, iar ghidonul motocicletei incepuse deja sa-i joace in maini.

- Rezista! ii striga el. Suntem aproape la capat, mai apuca sa spuna, si motocicleta facu un salt, si se rasuci, aruncandu-i in aer pe cei doi, ca ea,mai apoi, sa se prabuseasca spre raul involburat.

Ca doua ghiulele, cei doi adolescenti cazura pe iarba. In fata lor, podul inca vibra de la goana nebuna cu care condusesera motocicleta.

Nina tremura toata. Fiecare particica din corpul ei era moale si inerta. Ca gelatina. In fata, imaginea podului de lemn care continua sa se miste de-asupra raului ii provoca frisoane pe sira spinarii. Incerca sa se ridice, insa tot ce reusi fu sa vomite. Putin mai incolo, Aaron statea culcat pe spate, respirand sacadat. Cu o sfortare, se ridica in picioare si veni langa fata, scotand repede din ruxac o sticla de apa.

- Dumnezeule, Nina, esti bine?

In loc de raspuns, ea insfaca sticla cu apa si isi clati gura, apoi se spala pe fața. Isi puse mana rece pe frunte si incerca sa se linisteasca. Unu. Trebuia sa inspire. Doi. Trebuia sa expire. Trei. Se va calma. Patru. Se va ridica in picioare. Cinci...

- POT SA STIU SI EU CE MAMA DRACU' A FOST IN CAPUL TAU CAND M-AI ADUS PE UN POD CARE SE SPANZURA IN GOL? Voiai sa mori si nu stiai cum? Aveam si in oras destule cladiri inalte de pe care puteai sa te arunci daca chiar simteai nevoia sa vezi cum e sa fii strivit de asfalt! Puteam sa murim pe podul ala! Incompetentule! Inconstientule! Idotule! rabufni ea deodata, atacandu-l cu pumnii ei micuti.

Acesta, uimit de rabufnirea ei brusca, nu se chinui sa ii abata pumnii. O lasa sa dea in el pana se calma si aluneca inapoi pe iarba, apoi, tacticos, isi inspecta vanataile. Nici macar nu reusise sa-i faca doua vanatai. Avea doar una, si credea mai degraba ca o capatase in timpul caderii, caci Nina, cu toate premiile ei la tras cu arcul, cu toate escapadele ei si experientele periculoase, tot nu invatase sa loveasca. Se lasa si el pe iarba langa ea.

- Nina, nu mi-ai zis niciodata ca esti acrofoba. De unde era sa stiu ca nu o sa iti placa? De ce nu mi-ai zis ca iti e asa frica de inaltimi?

Nina ofta. Se calmase si incet-incet, redevenise Nina cea rece si stapana pe sine.

- Nu voiam sa ma crezi o fricoasa.

Aaron izbucni in ras.

- Tu? Fricoasa? Nu stiu daca iti dai seama, dar termenii astia doi se opun ca nordul si sudul. Esti cea mai uimitoar de curajoasa persoana pe care o cunosc. Dar tuturor trebuie sa ne fie frica de ceva. In cazul tau, sunt inaltimile.

O cuprinse cu bratul si o stranse intr-o imbratisare, iar Nina isi ridica spre el ochii ei mari si caprui.

- Ma bucur ca esti cel mai bun prieten al meu, spuse ea, si isi lasa capul pe umarul lui, acceptand imbratisarea.

Fu randul lui Aaron sa ofteze, dar nu comenta nimic. El era, in fond, cel mai bun prieten al ei. Si unicul.

***
Se strecura pe usa, si o inchise incet, rugandu-se sa nu scartaie. Facu doi pasi, bâjbâind prin intuneric, cand se lovi de masa.

- Fir-ar! murmura, chiar cand lumina se aprinse brusc.

In pragul bucatariei, deloc incantata, statea mama ei. Avea parul inca prins in cocul pe care si-l facuse de dimineata pentru munca, si privea incuntata cum fiica ei se intorcea pe ascuns acasa. Nina isi reveni repede din surpriza, si incerca sa adopte un aer nepasator.

- Buna, mama, zise, incercand sa treaca pe langa ea, insa aceasta o opri.

- Ia loc, te rog, spuse, apasand pe ultimul cuvant. Trebuie sa vorbim.

" Auch...cuvintele astea nu aduc niciodata nimic bun."

- Sunt obosita, incerca ea sa scape, dar mama ei o fixa cu privirea, apoi ii indica scaunul din bucatarie.

Oftand, Nina se aseza. Mama ei lua loc in capatul opus al mesei, ajungand sa stea fata in fata cu fiica ei. O privi in ochi si, dand drumul unui oftat, incepu.

- Nina, nu se mai poate asa. Pleci fara sa ma anunti, umblii Dumnezeu stie pe unde cu Dumnezeu stie cine facand Dumnezeu stie ce, te intorci la ore de astea cand a doua zi ai liceu. Ca sa nu mai zic ca ai inceput sa chiulesti de la cursuri. Profesorii se plang ca nu mai esti activa, nu iti faci aproape niciodata temele. Notele tale au scazut teribil. Singura materie la care ai 10 e engleza. Ce o sa te faci?

- Emigrant, raspunse ea, jucandu-se cu limba pe cerul gurii.

Mama ei o privi suparata. In mod clar, fata ei nu o lua in serios.

- Daca te bazezi pe talentul tau la tras cu arcul, sa stii ca nu o sa te duca prea departe.

Privirea Ninei o aținti.

- Este o pasiune pe care o apreciem cu totii, dar nu e ceva serios.

Fata se ridica, batand cu palmele in masa. O lovise intr-un punct sensibil.

- El ma intelegea! Tata nu facea asa, ii arunca ea.

- Nu il aduce pe el in discutie! ridica si mama ei tonul.

- De ce nu? Doar pentru ca nu te-a mai suportat pe tine si ne-a abandonat pe amandoua; din cauza asta ar trebui sa tac? rabufni furioasa, cu lacrimi sclipindu-i in ochi. Stii ca e vina ta ca a plecat si inca mai poti sa-mi spui ce sa fac? Cum as putea sa tac si sa ascult de persoana care l-a gonit din viata mea pe singurul care ma intelegea?

Tatal ei o invatase sa traga cu arcul cand era doar o pustoaica. La inceput, era mai stangace ca un taietel, dar tatal ei crezuse in ea, si iat-o acum, cea mai buna din Bulgaria la tras cu arcul. Intre ei doi era o legatura atat de puternica, cum Nina nu mai avusese niciodata cu nimeni altcineva. Nici macar cu mama ei nu se simtea atat de bine si de fericita. Apoi, intr-o zi, plecase brusc. Un bilet, scris grabit de mana, o anunta ca plecase cu o alta femeie undeva prin nordul Germaniei. Pe atunci, Nina avea doar 8 ani. Incercase sa dea de el, dar fusese de negasit. Mama ei statuse langa ea, insa nu fusese niciodata capabila sa umple golul ce ramasese in urma. Cand implinise 10 ani, renuntase la cautari. De atunci, numele lui nici nu mai fusese pomenit si nici una din ele nu mai vorbea despre el. Nina se departase incet si cu timpul si de mama ei, invatandu-se sa fie independenta, neincrezatoare in oameni si teribil de inchisa in sine si singuratica. Renuntase pana si la trasul cu arcul. Apoi aparuse Aaron, cu acea mica doza de nebunie care o facu pe Nina sa se simta din nou vie. Impreuna, cucereau fiecare persoana, fiecare aventura, fiecare tot. Era singura persoana care parea sa o inteleaga si fata de care se deschidea. Impreuna erau ca Bonnie si Clyde. Ea se reapucase de tras la tinta. El invatse sa conduca o motocicleta. Erau rebelii liceului. Erau liberi. Si atat de plini de viata. Si aici aparea mama ei in ecuatie. Stricand tot, cu regulile ei stricte si stilul ei sobru.

Nina isi scutura capul, intorcandu-se in prezent, la mama ei care ramse ca palmuita in scaun. Vazand ca aceasta nu mai zice nimic, tanara se intoarse pe calcaie si disparu in camera ei.

Heloo, savarinelor! :D
Deci, in cazul in care nu v-ati prins, o sa prezint in urmatoarele capitole cate o fobie a fiecaruia dintre Cei Cinci.
Am incercat sa creionez putin din caracterul Ninei si sper ca am reusit sa o transform in personajul pe care mi l-am imaginat. Si sper ca v-a placut capitolul.
Abia astept sa va aud parerile. Ne citim la capitolul urmator!
Oh, si nu uitati, mor de curiozitate sa va citesc parerile. Daca aveti vreo remarca, vreo sugestie sau vreo simpla dorinta cu privire la desfasurarea actiunii in carte, nu uitati sa o scrieti, iar asta va ramane valabil pentru intreaga poveste, si pentru cartile mele, in general.
Pana la capitolul urmator, CarrotBoss va transmite imbratisari :*

P.S. La media aveti o poza cu Nina :3