Inainte ca macar sa o atinga, Nina stiu ca o urmarise. Se rasuci brusc pe calcaie, facandu-l pe Aaron sa se opreasca la fel de subit ca ea. Distanta dintre ei era milimetrica, fata privind incruntata in sus.

- Sa nu ma atingi. Ti-ai pierdut dreptul asta. spuse rar, dar apasat.

El lasa mana in jos, renuntand sa o mai apuce de brat. Pentru un moment, prin ochii lui paru sa zboare o umbra de tristete, insa atat de rapid, incat Nina nu putea fi sigura daca vazuse corect sau nu. In schimb, baiatul, a carui expresie se schimbase intr-una de indiferenta si calm absolut, ridica din umeri.

- Te-ai oprit, asa ca nu mai am de ce sa o fac.

Cuvintele lui venira ca o palma pentru fata, iar, pentru o secunda, vru sa se intoarca si sa o ia iar la fuga spre casa. Dar nu, nu avea de gand sa fuga, sa intoarca spatele. Nu era ea daca ar face asta. Va sta chiar acolo, il va privi in ochi fara sa clipeasca si va face fata provocarii, chiar daca pe urma va simti cum tot universul i se prabuseste, chiar daca pe urma va simti cum vrea sa se arunce intr-un colt si sa planga. Acum va sta calma si va lasa "mai tarziu-ul" pentru mai tarziu.

- Ce vrei? incerca sa isi faca vocea sa sune egal, rece.

Lui Aaron nu ii scapa schimbarea din comportamentul Ninei.

- Acum sunt Pazitorul tau... incepu el, cand ea il intrerupse nepoliticos.

- De atata lucru mi-am dat si eu seama.

Incerca sa ignore intreruperea si isi trecu mana prin parul scurt, deja ciufulit de vant.

" Obisnuiam sa imi trec mainile prin parul ala" gandi fata.

- Ei bine, acum ca sunt Pazitorul tau, vom petrece mult timp impreuna. Aproape pe tot, ca sa fiu mai exact.

- Un deliciu, comenta Nina, strangand din buze si incrucisandu-si mainile peste piept.

- Vrei sa nu mai fii asa cinica? Vreau doar sa ma asigur ca suntem ok. Ca nu o sa fie ciudat.

Se intoarse si incepu sa mearga incet, lasandu-l sa o prinda din urma.

- Nu o sa fie de loc ciudat. De ce ar fi?

De data asta, nu mai avea nevoie de nici un efort ca sa ii sune rece vocea. Dezinteresul lui evident, felul in care o privea de parca nu trecusera mai putin de trei luni de cand fusesera cel mai fericit cuplu din lume si modul in care se tinea la distanta, dar totusi prea aproape o enervau, faceau sa picure in ea stelute de gheață care ii provocau furia rece ce incepea sa puna stapanire pe ea.

- Nina, te stiu de cand eram mici...

- Da, asa credeam si eu.

- Nina, stiu cand esti suparata. Tipa la mine si hai sa trecem peste.

In loc sa se opreasca sau sa ii raspunda, roscata grabii pasul, iar mana lui tasni si o apuca pe a ei, intorcand-o rapid si scurt inspre el.

- Nina...

Se desprinse de el violent, si il privi de parca ar fi vrut sa sara sa-l zgarie.

- Nu imi mai rosti numele. Nu ma mai urmari. Doar lasa-ma in pace!

- Ni... incepu el, apoi se razgandi. Nu pot sa nu te urmaresc! Asta e datoria mea acum!

- Bine, atunci doar fa-o de la distanta!

Cand porni spre casa pentru a treia oara, stiu ca Aaron era inca in urma ei, la fel cum stiu ca de data asta pastra distanta. Ar fi vrut sa-l intrebe de ce? De ce insistase atat sa nu plece la New York, mai ales cand stia de existenta ordinului. De ce nu ii spusese niciodata de puterile pe care le are? De era implicat. De ce? De ce? De ce?

L-ar fi intrebat. S-ar fi oprit in mijlocul strazii si ar fi urlat la el toata intrebarile alea pana le-ar fi aflat raspunsul. Pana ar fi fost sigura de ce au fost prieteni atata timp. De ce a fost mereu langa ea. De ce a fost cu ea. Ar fi vrut sa tipe la el. Sa il faca sa ii marturiseasca tot. Dar ii era frica. Daca invatase ceva din toata cautarile ei disperate pentru tatal sau, era sa nu pui intrebari pe al caror raspuns nu vrei sa-l auzi, asa ca se multumi sa mearga mai departe spre casa, pentru ca oricat de mult ar fi vrut sa stie de ce s-a intamplat tot ce s-a intamplat intre ei, ii era frica.

***

Löise isi dadu seama ca umbrela ei ramasese acasa abia in momentul in care stropii reci incepura sa ii picure pe piele, trecand prin dresul ei subtire si lipindu-i rochia mai tare de corp. Isi incheie cardiganul maro, scotandu-si neîndemânatic esarfa pe din afara si grabi pasul. Byron insistase sa o ia de acasa, dar fata refuzase constant, lasandu-l pe baiat dezamagit, consolat doar se gandul ca macar acceptase sa il lase sa o scoata la o intalnire. Ii daduse adresa restaurantului si facuse rezervare pentru ora sapte, ca mai apoi, cand Löise ii spusese ca antrenamentele ei de gimnastica tin mai mult, sa o mute pentru ora noua.

Se intreba de ce facea asta. Oare chiar ii placea de Byron? Desigur, era dragut si se comporta atat de frumos cu ea... dar cand se sarutasera cu o zi inainte la cantina nu simtise nimic. Nu fusese ciudat, nici stanjenitor sau nepotrivit. Fusese pur si simplu ca un sarut la care asisti in filme. Te incanta dar tu, ca privitor, nu simți nimic. Si oricat de ciudat i s-ar fi parut, Löise se simtise ca un privitor in propriul sarut. Da, Byron era dragut si atent. Si cu ajutorul lui isi facuse foarte multi prieteni in cele cinci zile de scoala care trecusera, mai multi prieteni de cat ar fi sperat vreodata sa aiba, ceea ce o facea sa se simta ciudat si cumva nepotrivit. Simtea cum, desi avea destui prieteni, avea si mai multi "dusmani", sau oameni care se comportau cu ea ca si cum nu exista, ceea ce nu o dernja in mod deosebit, fiind obisnuita de la vechiul liceu. Dar intreaga armata de minioni a Corneliei, asa cum ii placea lui Byron sa le numeasca, nu ratau niciodata ocazia sa ii arata cat de indezirabila era, iar mai bine de jumatate de liceu le urma exemplul. Iar Cornelia nu o baga niciodata in seama cand trecea pe langa ea; daca se gandea mai bine, nici ea nu s-ar fi bagat pe ea insasi in seama daca i-ar fi furat iubitul. Cu toate ca ea il avea acum pe Nate, cu care facea parada prin liceu si pe care parea sa-l fluture pe sub nasul tuturor ca pe un premiu. Iar lui ii placea asta, ceea ce nu facea decat sa o enerveze si mai tare pe Löise.

Se opri sa se uita la reflexia sa din vitrina unui magazin si, surprinsa, constata ca o umbrela ii era tinuta deasupra capului de o tanara satena, nu cu mult mai mare ca ea. Tresari si se intoarse inspre fata, care ii zambi larg si ii intinse umbrela.

- Pareai concentrata si n-am vrut sa te deranjez. Dar acum cred ca poti sa o tii tu.

Löise se uita la ea, clipind de cateva ori, apoi se incrunta si intinse mana spre umbrela. In treacat, degetele ei atinsera mana satenei si simti cum o strabate un val brusc de electricitate. Dupa zambetul celeilalte fete, stiu ca si ea il simtise.

- Da, acum ritualul este complet, murmura ea, mai mult pentru sine.

- Ritual? Ce ...

- Sunt Sonya. Daca ai nevoie de mine, doar striga-mi numele.

Ii facu cu ochiul, apoi trosni din degete si disparu. La naiba, chiar a disparut! De sub nasul ei. Asa... puf! Löise vru sa se frece la ochi, dar isi aminti ca se machiase inainte sa iasa din casa, asa ca se ciupi usor de mana cu care tine umbrela. Nu, nu visa. Fata, Sonya, chiar disparuse.

Un trasnet brazda cerul, acoperind injuratura frantuzeasca ce ii scapa blondei printre buze. Acum intelesese. Orice facea, dadea peste Ordin si se intalnea cu tot felul de ciudatenii la care nu isi dorea sa asiste.

- Te rog, te rog, te rog, lasa-ma in pace!  Nu vrea sa am nici o legatura cu toate astea, murmura ea, si o porni repede spre restaurant.

***

In timp ce urcau scarile pana la lift, cei doi continuara sa rad. Dupa ce se despartisera de ceilalti gardieni si pazitori, ea se oferise sa ii arate orasul, iar el acceptase, gadindu-se ca in cele cinci zile petrecute in New York nu apucase sa vada destule. Insa cand se urcata in lift, baiatul se foi incomod si uita de ce i se paruse atat de amuzanta gluma de mai devreme. Situatia era mai degraba stanjenitoare decat amuzanta. Cand ajunsera la etajul sase, iesi repede din lift. Chris descuie usa si intra in apartament, urmat de Jade, care privi in jur, visatoare.

- E foarte frumos! chitai ea, uitandu-se  in jur.

- Multumesc! Matusa Merle obisnuoa sa stea aici, dar s-a mutat la Madrid anul trecut, asa ca a fost de acord sa locuiesc eu cat fac parte din programul ala cu tinerele talente.

Se uita la plicul de pe masa, apoi ridica din umeri.

- Ma rog, cat timp o sa fac ce o sa fac eu pe aici, adauga repede.

- Ei bine, matusa ta trebuie sa fi fost o femeie foarte de treaba. Oricine iubeste iepurașii, este de treaba.

Chris vru sa o intrebe de unde stie de iepuri, dar Jade zambi larg.

- Daca o sa continui sa te ingrijorezi de ce voi zice cand voi vedea peretele cu farfurii cu iepurasi, nu o sa faci decat sa imi usurezi drumul spre mintea ta, ii atrase ea atentia. In plus, nu ai de ce sa te simti prost. Ador animalele.

Baiatul se uita la ea, apoi se uita spre holul micut care ducea din sufragerie la cele doua dormitoare si la baie.

- Atunci presupun ca pot sa iti arata camera ta.

Ii deschisr prima usa de langa baie si o lasa sa intre. Camera era micuta, curata si absolu verde... totul de la draperii la fata de masa si la funditele iepuraislor de pe farfuriile care decorau peretele din fata patului era de un verde smarald. Christian zambi stanjenit. Jade insa nu spuse nimic.

- Multumesc! Faptul ca ma lasi sa stau aici imi usureaza mult munca de Pazitor.

- Deci nu te deranjeaza camera?

- Nu. Plus ca nu e ca si cum o sa imi petrec toata viata aici. E doar pentru o perioada scurta de timp.

Baiatul ridica din umeri.

- Mie imi da fiori. Te las sa te acomodezi. Nu stiu daca te ajuta cu ceva sau nu, dar e vineri seara si n-am de gand sa ma misc din fata televizorului. Inca n-am trecut peste tot ritualul ala de dimineata.

- Nici Margot.

Colturile buzelor i se ridicara intr-un zambet si vru sa iasa din camera pentru ca fata sa isi poata aseza lucrurile.

- Apropo, striga ea in urma lui, iar Chris se opri in usa. Nu o sa fie ciudat decat daca o lasi tu sa fie asa.

Baiatul clatina din cap si iesi. Jade era de treaba si, cu toate ca nu era obisnuit sa stea in preajma fetelor, avea sentimentul ca va fi altfel cu ea. Poate pentru ca pe ea putea sa o vada pur si simplu ca pe un prieten? Sau poate pentru ca ritualul ala stupid ii legase cumva? Se grabi spre camera lui si inchizand usa, merse direct spre baie. Avea chef de un dus.