New York, S.U.A.

La inceput, simti doar durerea. O durere surda, care ii strabatu tot corpul ca un fulger. Apoi nimic. Privea cu ochii mintii cum ii dansau pe pleoape mii si milioane de stelute albe si violet, in timp ce corpul ei inert zacea fara vlaga pe solul rece. Langa ea, o piatra mare, de un rosu sclipitor, incepuse sa se rostogoleasca singura, impinsa parca de o forta nevazuta. Trebuia sa ia piatra! Trebuia sa o apuce acum, inainte sa... inainte sa...

Cornelia se trezi brusc. O durea capul ingrozitor, iar fiecare muschi si osicior din corpul ei parea sa geama sub apasarea propriei greutati. Isi freca inciudata fruntea, incercand sa isi aminteasca ce visase si o nelinistise intr-atat incat ravasise tot patul mai ceva ca un uragan, insa singurul lucru care parea sa se strecoare prin perdeaua nemiloasa a uitarii era o sclipire rosiatica. Casca, intinzandu-si mainile intr-o incercare disperata de a ş-i le dezmorti si constata surprinsa ca avea degetele inclestate pe ceva ce parea o pietricica murdara. Camasa de noapte, candva alba, era plina de praf si murdarie. Se ridica speriata din pat si se uita in jur, insa camera ei era la fel de curata cum fusese si cu o seara inainte si intotdeauna.

Nu, nu, sigur nu vedea ea bine. Sigur urma sa dispara totul daca inchidea ochii si...

Dar clipitul prelung nu functiona, la fel cum nu functiona nici ciupitul care trebuia sa o trezeasca din acest vis ciudat. Realitatea era simpla dar dura, ca o galeata de apa rece. Cornelia era treaza, murdara ca ultimul cersetor fara sa stie de ce si cum. Se apropie de oglinda, temandu-se de ce avea sa vada in ea.

Poate ca... poate ca macar reflexia ei avea sa arate normal, curat.

Insa firavele asteptari ii fura spulberate dintr-o singura privire. Pe langa hainele murdare, Cornelia constata suparata ca si parul ii era ravasit si incalcit pe alocuri, iar dupa ureche putea jura ca vedea o frunza. In varful nasului avea o pata mare, cu un aspect dezgustator, iar pe antebrat sangerau niste zgarieturi. Se auzi un tipat si fu nevoie sa-si priveasca atent in oglinda buzele intre-deschise pentru a-si da seama ca tipatul ii apartinuse si isi acoperi ingrozita gura cu mana murdara, lasand pietricica sa cada pe comoda. Traversa camera cu pasi nesiguri si deschise usa de la baie. Scapa de camasa de noapte rapid si se strecura in dus, incepand sa-si frece cu fermitate fiecare bucatica din corp.

Sigur exista o explicatie logica pentru asta. Poate ca fusese rapita si tavalita prin praf. Pf! Daca era asa, de ce era tot in patul ei? Cine ar rapi pe cineva ca sa il aduca inapoi doar cu cateva kg de mizerie in plus? Si cum ar fi putut-o lua fara sa isi aminteasca?

Cornelia se incrunta, mai adaugand inca un strat de spuma peste par.

Nu... asta nu avea cum sa fie o solutie valabila. Atunci poate ca era somnambula? Sau poate ca ii jucasera o festa niste colegi de-ai ei? Poate cineva care ii voia locul?

Se gandi o clipa la cine ar putea sa o vrea pe Cornelia data jos din pozitia ei de regina albina si aproape ca se ineca cu cateva balonase de sapun cand pufni intr-un ras sumbru.

Multi oameni. Perculos de multi oameni voiau sa fie ca ea.

Si stergandu-se incet cu prosopul, se hotari ca fusese o gluma proasta, o gluma care, scrasnind din dinti, isi promisese ca nu avea sa ramana nepedepsita. Isi trase halatul de baie pe ea si iesi, asezandu-se in fata oglinzii ca sa isi perie parul ud, insa ingheta la jumatatea miscarii. Pe locul in care mai devreme lasase sa cada piatra, statea un plic maro. Lasand rapid peria jos, se uita panicata prin camera, insa totul era asa cum il lasese. Usa incuiata, fereastra inchisa si nimic disparut sau mutat din locul sau. Inghiti in sec si, cu maini tremurande, lua plicul. Cu litere de culoarea smaraldului, care pareau sa luceasca si sa sclipeasca in razele soarelui, Cornelia isi putu citi numele si adresa. Il intoarse pe fata si studie sigiliul, un diamant incadrat de o stea cu cinci colturi.

Un diamant...

Acel diamant declansa ceva in memoria ei, iar franturi din vis ii revenira in minte. Alergase prin niste tuneluri intunecate si pline de panze de paianjen dupa ceva mic, rosu si sclipitor. Ceva mic... Un diamant. Isi musca buza incruntata. Sa deschida plicul? Daca era periculos? Insa curiozitatea o rodea si, cu o fermitate de care nu se credea in stare, rupse sigiliul.

Plicul nu continea nimic in afara de o foaie alba de hartie, pe care era scris mare " Pentru tinerele talente". Scoase in intregime scrisoare din plic si se apropie de fereastra ca sa aiba mai multa lumina.

Draga Cornelia Shepard,

Acest mesaj nu este scris ca sa te inspaimante, ci, din contra, ca sa te lamureasca asupra unor aspecte care ar fi putut sa ti se para ciudate in ultima vreme. Gandeste-te bine la ultimele zile si incearca sa iti amintesti daca nu s-au petrecut niste evenimente mai deosebite, carora mai mult ca sigur doresti sa le gasesti un raspuns. Totul iti va fi clarificat daca vei veni pe 1 septembrie in fata hostelului Lucky Star*, la ora 15:05. Informatiile care iti vor fi comunicate atunci, sunt de o importanta vitala, transmiterea lor in scris fiind imposibil de realizat tocmai datorita acestei importante. Ne incredem in capacitatea ta de a judeca problema si in abilitatile tale.

Scrisoarea nu era semnata, nu avea numar de telefon si nici adresa. In schimb, scris frumos, cu aceeasi cerneala de culoarea smaraldului care fusese si pe plic stateau urmatoarele randuri.

"Stellæ autem abscondita sunt a sapientibus."

Apuca mai strans scrisoarea, de parca se temea sa nu dispara sau sa nu-i fie furata de o mana invizibila, si se duse spre laptop. Scrise rapid, cautand sa traduca in engleza cuvintele care pareau sa aiba un aer atat de misterios.

" Stelele sunt ascunse de cei intelepti."

Traducerea parea si mai misterioasa decat originalul, iar Cornelia se incrunta nedumerita. Cumva sperase sa gaseasca in acele cuvinte ceva ce ar fi putut semana cu " Gluma proasta". Ofta si se lasa moale pe spate, in scaunul cu spatar de puf. De la visul ciudat, la hainele murdare si la plicul acesta, ziua parea cum nu se poate mai ciudata. Si scrisoarea... mentionase ceva legat de niste evenimente ciudate. Si ii era adresata intr-un mod destul de personal. Ce insemnau toate astea? Putea avea increderea in misteriosul expeditor? Deschise laptopul iar si cauta Hostelul Lucky Star si stramba din nas cand vazu adresa, pe o strada care nu parea sa inspire incredere, in Brooklyn. Mai facu cateva cautari, insa acesta parea sa fie singurul hostel cu acest nume nu numai din tot New York-ul, dar din toata America, asa ca, inchizand laptopul cu un gest nervos, se intoarse si se tranti in pat.

Sofia, Bulgaria

Nu fusese dreapta cu mama ei cu o seara in urma, iar gandul acesta o framanta inca din clipa in care deschise ochii. Sub ea, cearsaful se motitolise iar micul raton mov, plusat, cazuse din pat.

Se vede ce bine am dormit asta-noapte... gandi Nina, ridicandu-se in fund si cascand cu pofta.

Se intinse ca o pisica si incerca sa isi frece umarul amortit, gandindu-se la ce i-ar fi putut zice mamei ei. Trebuia sa isi ceara scuze, fara nici cea mai mica indoiala. Fusese groaznica cu ea noapte trecuta, si oricat de frustrant ar fi fost faptul ca tatal ei o parasise, oricat de infricosatoare ar fi fost expeditia din acea seara cu Aaron si oricat de obosita s-ar fi intors acasa, Nina nu avusese dreptul sa se comporte asa cu mama ei. Iar ea stia asta. O constientizase poate chiar in momentul in care cuvintele ii parasisera buzele. Asa ca in timp ce isi tragea pe ea jeansii negri, incerca sa se gandeasca la cum ar putea formula scuzele, la cum ar putea indrepta imensa sa greseala.

" Mama, imi pare rau, am fost o catea." Cea mai sincera si mai scurta optiune, insa Nina se indoia ca asta era ceea ce ar fi putut sa o faca pe mama ei sa se simta mai bine, iar in acel moment se urî pe sine ca nu era mai buna cu vorbele, cu oamenii... ca nu era o persoana mai buna in general. Incepu sa isi perie rapid si nervos parul, gandindu-se la cum isi pierduse controlul noapte trecuta, la cat de slaba fusese. Isi promisese ca nu avea sa se mai intample asta in noaptea in care renuntase la cautarile disperate pe care le dusese timp de doi ani pentru tatal sau. Inca o mai vedea pe Nina cea de 10 ani, cu faţa toata brazdata de lacrimi si cu parul roscat, pe atunci tuns scurt, prins cu o agrafa mare, cu un flutere hidos, privindu-se in oglinda si muscandu-si buza. Statuse asa, privindu-se cum plangea, iar, intr-un final, cand lacrimile refuzau sa mai curga, isi inclestase degetele pe marginea masutei si, printre dinti, isi promisese ca aceea era ultima data cand mai plangea. Ca aceea era ultima data in care isi mai permitea sa isi lase sentimetele sa o copleseasca, sa o controleze. Si se tinuse de cuvant. Pastrase totul pentru ea, toate nemultumirile, totate bucuriile, toate problemele sau necazurile, totul.
Privindu-se in oglinda, reveni in prezent si, masandu-si usor scalpul care o durea de la salbaticia cu care trasese cu peria de par, realiza ca uitase sa isi puna pe ea si bluza. Ofta si se duse spre dulap, gandurile intorcandu-i-se din nou la mama ei. Desigur, nu era mama perfecta, nici eroina pe care copiii de gradinita o descriau cand vorbeau despre parintii lor, insa fusese mereu acolo pentru ea si o ajutase de fiecare data. O educase, o hranise, o imbracase, o crescuse. O adusese la ceea ce era astazi si cu siguranta merita mai mult decat ceea ce ii oferise Nina seara trecuta.
Iesi din camera sa, indreptandu-se spre bucatarie, inca incercand sa gaseasca o modalitate de a-si aranja cuvintele cand, mirosul dulce de scortisoara se strecura pana la ea. Intra precauta, iar gura sa forma un "o" perfect, gasid-o pe mama sa punand la cuptor o tava de placinte cu branza si stafide.

- Buna dimineata! ii zise aceasta vesela, dand la o parte castronul in care amestecase pana atunci compozitia, pentru ca Nina sa poata lua loc la masa.

Vazand ca fiica sa tace si o priveste uimita, doamna Petrov zambi, impingand inspre ea un plic maro. Nina lua plicul, intrebandu-se ce o putea face pe mama sa atat de euforica, stare ce contrasta atat de tare cu felul in care o lasase cu o noapte in urma. Pe spatele plicului, scrise frumos, cu litere argintii, erau adresa si codul postal, iar dedesubt, numele sau. Pentru o clipa, inima ii tresalta gandindu-se ca poate, doar poate, tatal ei le trimisese o scrisoare dar, mai tarziu, in ziua aceea, cand reflecta la momentele in care citise pentru prima data foaia din plic, isi dadu seama ca mama sa nu ar fi putut in veci sa fie asa fericita pentru ca primise vesti de la sotul care o inselase si o parasise. Intoarse plicul pe fata si primul lucru care ii atrase atentia fu sigiliul imens, reprezentare a unui diamant incadrat de o stea cu cinci colturi. Sub emblema, cu aceleasi litere argintii scria " Pentru tinerele talente". Plicul fusese deschis, asa ca nu trebui sa se chinuie sa rupa sigiliul. Scoase simplu scrisoarea si incepu sa citeasca.

Stimata domnişoara Nina Petrov,

Programul Educational International ce Sprijina Tinerele Talente este incantat sa va accepte aplicatia trimisa si sa va ofere oportunitatea de a va alatura grupului de adolescenti deosebiti. Aptitudinile dumneavoastra va recomanda ca o persoana demna de un loc in acest program care urmareste incurajarea si sprijinirea tinerilor adolescenti in dezvoltarea si modelarea abilitatilor lor in vederea obtinerii unui viitor stralucit. Asadar, va sunt oferite un loc in cadrul liceului particular Sf Constance, unul dintre partenerii nostri de incredere, precum si cazare intr-un hostel din New York pentru perioada intregului an scolar ce va urma. Mai multe detalii vor fi trimise odata cu primirea unei confirmari pe adresa de email [email protected].

Cu stima,

Alicia Karvelin

Nina termina de citit scrisoarea apoi, ca sa se asigure ca o intelesese cum trebuie si ca nu ii jucau ochii feste, o mai parcurse o data.

- De ce nu mi-ai spus ca ai aplicat pentru un asemenea program? o intreba mama ei, radiind de fericire.

La naiba! Poate pentru ca NU am aplicat?!

Insa vazandu-i bucuria din priviri, nu se putu indupleca sa i-o strice si ridica din umeri.

- Am vrut sa fie o surpriza? raspunse nesigura.

- Ah, si eu care am tipat la tine! scutura dna Pertrov din cap. Imi pare...

- Nu, nu iti cere scuze! sari repede fata. Eu ar trebui sa imi cer scuze pentru reprosurile egoiste si nedrepte pe care ti le-am facut.

Mama ei dadu din mana, intr-un semn ce voia sa zica " sa uitam de asta" si veni sa isi imbratiseze fiica. Lipita de ea, Nina isi rodea incet interiorul obrazului, gandidu-se ce naiba mai era si programul asta si cine o inscrisese. Dar daca o facea pe mama ei atat de fericita, si daca era intr-adevar o asa oportunitate, atunci era hotarata sa o accepte.

Paris, Franta

Avea cearcane adanci, si mainile incepusera sa ii tremure de la atatea cafele baute ca inlocuitor pentru orele nedormite, dar era multumita. Stranse mai puternic dosarul la piept, in timp ce un majordom deschidea usa camerei de zi, unde mama ei, picior peste picior citea o revista de moda, in timp ce tatal ei, cu o cana de cafea, trimitea cateva emailuri. Lua o gura mare de aer si se apropie de ei, apoi isi drese vocea. Mama ei ridica privirea din revista.

- Te pot ajuta cu ceva, Löise, draga?

Fata isi musca buza. Se gandi putin daca sa inceapa sa vorbeasca sau nu, insa sub privirile insistente ale mamei ei intelese ca nu mai avea cum sa dea inapoi acum.

- Da. Vreau sa discutam despre ceva.

- Te ascult, zise doamna Desiree, lasand revista jos.

- Mai stii ceremonia... incepu ea, dar mama ei facu o grimasa.

- Cea la care ai lesinat pe scena? interbeni tatal ei in discutie, uitandu-se la ea pe deasupra laptopului.

- Da... da, aia.

- Oh, draga mea, credeam ca am mai vorbit despre asta. ofta mama ei. Am inteles ca nu poti vorbi in public si pe viitor nu te vom mai forta sa o faci.

- Da, dar... ei bine... vezi tu... copiii rad. Nu ma mai pot intoarce la liceu. Nu dupa ce s-a intamplat. Vreau... vreau sa ma mut. chitai ea.

- Dar, Löise, e cel mai bun din toata Franta. protesta dl. Desiree.

Fata deveni brusc foarte interesata de modelul pe care il formau liniile de pe parchet.

- Tocmai de aceea ma gandeam sa ma mut in America. zise ea incet.

Doamna Desiree scoase un sunet dezaprobator, in timp ce dl. Desiree incepu sa rada.

- Esti tare glumeata. zise el, intr-un sfarsit.

Löise ridica ochii din podea.

- Dar nu glumesc! As merge in New York. Si as merge la Sf Constance, care e la fel de bun ca Saint Germain. Are toate conditiile si imi poate oferi la fel de mult oportunitati. Si as putea sta cu Xavier. As fi in siguranta si acolo nu m-ar cunoaste nimeni si nu ar rade nimeni de mine ca am lesinat in timpul unui discurs idiot. incepu ea sa vorbeasca rapid.

Tatal ei facu o pauza, parand ca se gandeste la ceva. Mama ei, pe de alta parte, se incrunta.

- Nu te prosti, draga. Nu trebuie sa fugi tocmai peste ocean. Poti sta aici si...

Dar intrarea valetului o intrerupse.

- O scrisoare pentru domnisoara Löise. anunta el, inmanandu-i fetei un plic maro.

- O scrisoare? Ce e asta? Secolul XVI? spuse mama ei, privind totusi cu interes spre Löise in timp ce deschidea plicul pe care, cu litere aurii scria " Pentru tinerele talente".

Scotand scrisoarea, arunca plicul spre dna Desiree, care se uita curioasa la sigiliu si la scris. O parcurse repede, apoi, zambind, i-o intinse si mamei ei.

Stimabila domnisoara Desiree,

Suntem bucurosi ca ati apelat la noi. Programul nostru pentru tinerii talentati beneficiaza, dupa cum stiti, de specialisti care sunt gata sa va ajute sa scapati de glosofobie. Va sunt asigurate confidentialitatea si exclusivitatea. Va rugam sa reveniti cu data de la care doriti sa incepeti sedintele.

Cu stima,

Alicia Karvelin

Mama ei ridica privirea din scrisoare si se incrunta.

- Te-ai inscris intr-un program de terapie fara sa ne zici?

- Nu este orice program. prostesta Löise. Chiar dl Foquet mi l-a recomandat. Iti amintesti ca la ceremonia de absolvire a venit ambasadorul Americii, nu? Sa caute elevi de elita pentru nu stiu ce program. Sunt interesati de mine, dar au zis ca trebuie sa imi rezolv problema cu stii tu... cu vorbitul in public. Asa ca i-au zis domnului Foquet de programul asta pe care, aparent, la urmat si Michelle Obama. Stiai ca si ea era glosofoba, maman?

Doamna Desiree ofta si se uita spre sotul ei, care parea sa se fi retras complet din conversatie, scriind de zor la un email.

- Francisc, draga, tu ce crezi?

Löise isi privi tatal plina de speranta. Acesta mai scrise putin, apoi, zambind multumit, inchise laptopul.

- Cred ca o schimbare de peisaj ar fi bine venita.

Löise scoase o exclamatie de bucurie, dar mama sa isi privi surprinsa sotul.

- Si o lasi sa plece singur in New York? intrba aceasta, uimita, cu putina furie strecurata in voce.

- Claude, nu te prosti. Bine inteles ca nu se duce singura. Vom merge cu ea. Tocmai discutasem cu domnul Jones, saptamana trecuta, ca ne trebuie un nou director al companiei pe care am deschis-o in America. Dl. Grey deja acceptase postul de manager sef pentru sucursala din New York. Totul e foarte simplu si se aseaza foarte bine.

Claude Desiree il privi sceptica, apoi isi incrucisa mainile peste piept.

- Deci pur si simplu ne mutam cu totii in America? intreba ea.

- Ei haide, unde iti este spiritul de aventura, draga? raspunse acesta tot cu o intrebare. Ne dezvoltam afacerea, ne ajutam fiica sa o ia de la capat si sa isi rezolve fobia si vom fi mai aproape de fiul nostru. Suna putin cam prea bine, daca ma intrebi pe mine.

Löise ramasese intr-un colt, gandindu-se deja ca va scapa de umilinta de a se intoarce la Saint Germain. Micul duel de vointe dintre parintii sai nu o mai interesa, atata timp cat ea obtinuse ceea ce dorise.

Londra, Anglia

Il ingrozea putin faptul ca trebuia sa o ia de la capat cu viata de liceu. Se gandea ca va fi al naibii de greu sa fie tipul cel nou intr-un liceu privat, de fite, mai ales cand el crescuse intr-o familie destul de modesta. Dar cu promovarea pe care o primisera parintii sai, cu asigurarea unui loc la cel mai bun liceu privat din New York pentru el si sora sa, si cu salariul gras care i se promisese tatalui sau, Nate se putea impaca cu faptul ca va trebui sa se mute in America. Si apoi mai era si faptul ca nu va mai trebui sa o vada pe Amalia niciodata. Iar bonusul de aur, va invata in acelasi loc cu bomboana blonda care se aratase atat de rezistenta la farmecele lui la cina familiei Jones. Probabil ca cel mai dor urma sa ii fie de Antrenor, care primise vestea mutarii lui la New York cu mare tristete. Il felicitase si ii tinuse un discurs motivational, apoi il batuse parinteste pe umar, urandu-i succes mai departe. Gandindu-se la despartirea de acesta, se apleca si mai puse cateva haine in valiza. Si-ar fi dorit sa mai poata sta la Londra macar pana se termina vacanta de vara, dar serviciul tatalui sau ii cerea prezenta in America intr-un timp cat mai scurt.

- Nate! auzi vocea furioasa a surorii lui de pe hol, iar in clipa urmatoare Anne era in camera lui, cu o pereche de pantofi din care curgea apa suvoi.

- Vezi ca-mi uzi covorul. zise acesta suparat.

- Iti ud covorul? ITI UD COVORUL?!? racni ea, furioasa. Te-am rugat sa bagi pantofii astia in casa cand te-ai intors de la bazin. Si ghici ce! NU AI FACUT-O! Cum pot sa ii mai port la petrecerea de diseara?

- Te incalti cu altceva. zise Nathaniel simplu, ridicand din umeri si intorcandu-se la impachetat. Tare il mai durea pe el in cot de tinuta sora-sii la o petrecere de boboci.

- A, da? intreba ea furioasa si, deschizand fereastra cu un gest brusc lasa  picaturile de ploaie mari sa intre in camera. Atunci impacheteaza si tu altceva, zise ea, apucand cea mai apropiata cutie si aruncand-o pe geam.

Apoi se intoarse pe calcaie si iesi, inainte ca Nate sa apuce sa sara pe ea. Baiatul simti cum il cuprind nervii dar, punand in balanta placerea de a-si invata sora minte sau dorinta disperata de a avea cat mai uscate hainele pe care le impachetase pentru plecare, se multumi sa-si treaca picioarele peste marginea pervazului si sa-l sara, ajungand in curte. Ridica de pe stratul de muscate al mamei sale cutia si o impinse inapoi in camera, apoi se urca si el. In momentul in care fu intins pe covor, era ud ca dupa o balaceala in bazin. Se uita la cutie si se gandi la jacheta lui de piele care probabil ca era distrusa si simti cum incepe sa clocoteasca de nervi. Incerca sa se calmeze, iar faptul ca statea intins pe covorul cald il ajuta.

Stai... covorul cald?

Se uita in jur si constata surprins ca sub el, covorul se incalzise din ce in ce mai tare, iar balta pe care o formasera picaturile de ploaie se uscase. Se uita la cutie si, simtind o uimire care se invecina putin cu frica, vazu ca si aceasta era la fel de uscata ca inainte sa fie aruncata pe geam. Se repezi la fereastra si o inchise, desi picaturile de ploaie care intrau prin aceasta pareau sa se evapore in mod miraculos pe masura ce intrau in camera. La contactul cu sticla, aceasta scoase un sfarait ca de prajeala, iar Nate isi retrase grabit mainile si, uitandu-se la ele pe observa roseata.

Ce naiba se intampla?

Apa din paharul de pe noptiera incepu sa fiarba, bucata de cascaval care ii cazuse din sandwich cu o seara in urma si pe care fusese prea lenes sa o ridice se topise, iar ferestrele se aburisera.

Nu, nu, nu, nu... te rog sa fie doar un cosmar, re rog sa fie doar un cosmar.

Nu stia la cine se ruga, dar inchisese ochii si isi inclestase degetele. Furia pe care o simtise pentru Anne cu cateva clipe in urma se transformase in teama, iar fiorii, ca niste ace de geata, il strabateau din varful degetelor pana in cestet. Gandul la gheata, la zapada, la orice era rece il calma, il relaxa si il ajuta sa se gandeasca ca ceea ce se intampla in jurul sau e ireal. Apoi deschise ochii.
Apa incetase sa mai fiarba, iar ferestrele se dezabureau usor, dar cascavalul topit era tot acolo, dovada vie a realitatii celor traite de el. Insa ceea ce ii atrase atentia fu plicul maro care statea frumos pe pat si care, Nate putea sa jure cu mana pe inima, nu era acolo cand inchisese ochii. Pentru o secunda se bloca, nesigur daca se il ia sau nu. Apoi se uita la casvalul topit si se gandi ca mai rau de atat nu poate fi. Cu litere rosii, lucitoare scria " Domnului Nathainiel James Grey". Iar dedesubt adresa si, in ghilimele " Pentru tinerele talente". Il deschise rapid si scoase scrisoare din el. Nu stia la ce se asteptase, dar cu siguranta nu la acele 3 randuri.

Hostelul Lucky Star, New York
1 septembrie
15:05

La naiba, viata in America avea sa fie interesanta!

Louisiana, S.U.A.

Chris incepuse sa-si frece dintii cu periuta. De doua ori in sus, de doua ori in jos, o data la dreapta si de doua ori la stanga, pentru ca molarul stang incepuse sa-l doar in ultimul timp si se temea sa nu-i apara vreo carie. Apoi o lua de la capat, repetand miscarile, pana cand pasta devenea albastra. Incerca sa nu se incrunte la imaginea din oglinda in timp ce isi spala dintii, dar zgomotul brusc si navalirea tripletilor in baie il facu sa isi inghita pasta de dinti si sa se inece, intorcandu-se cu o figura amenintatoare spre cei trei frati mai mici.

- Christian, Christian! incepu sa chitaie Mike.

- A venit o scrisoare pentru tine! aduga Taylor, luptandu-se cu Steve pentru ceva maro.

- Mike zice ca e de la Hogwarts dar nu vor sa ma lase sa o vad! protesta Steve, tragand de plicul din mainile lui Taylor.

Chris se uita pierdut la ei pentru o secunda, apoi se clati repede pe gura de pasta care ii mai ramasese ( si care spre supararea lui nu se facuse inca albastra), apoi intinse mana dupa scrisoare.

Cu litere albastre, sclipicioase scria " Pentru tinerele talente". Rupse repede sigiliul unui diamant inchis intr-o stea cu cinci colturi si incepu sa citeasca. Ramas cu gura cascata, o mai parcure o data, si scoase un sunet surprins, de fericire.

Domnul Christian Cross,

Suntem multumiti sa va anuntam ca performantele dumneavoastra ne-au atras atentia si, programul nostru "Pentru tinerele talente" doreste sa va ofere posibilitatea de a studia intr-un laborator de cercetare din New York. Va sunt oferite gratuit cursurile liceului particular Sf Constance pentru ultimul an, in timp ce munca dvs de cercetare ar fi apreciata de specialistii nostri. Asteptam un raspuns la oferta noastra, mai multe informatii urmand a va fi transmise o data cu primirea unui email din partea dvs care arata ca sunteti interesat.

Cu stima,

Alicia Karvelin

- Vedeti, aveam dreptate. zises Mike cu un aer de superioritate.

- Chiar e de la Hogwarts? intreba Steve, privind cu admiratie spre plic.

- Nu fii idiot, nu poate sa fie de la Hogwarts. protesta Taylor.

- Da, atunci de ce e asa de incantat? intreba Mike, parca provocandu-l sa-i gaseasca ceva mai fascinant.

- Poate i-a scris vreo fata, chicoti Taylor.

- Varianta cu Hogwarts pare mai credibila, zise Steve izbucnind in ras si facandu-l pe Chris sa se incrunte.

Taylor si Mike rasera si ei, dar cand vazura ca fratele lor mai mare ii priveste cu spranceana ridicata se oprira. Christian vru sa treca pe langa ei, dar tripletii ii blocara drumul.

- Vrem si noi sa stim...
- Ce scrie in scrisoare, altfel..
- Nu treci! incantara cei trei.

Baiatul isi dadu ochii peste cap. Nu avea timp de jocurile lor; trebuia sa isi anunte parintii.

* lucky star = stea norocoasa

Capitolul asta a iesit mai lung decat planuisem; dar sper ca a meritat asteptarea. Va astept parerile ^_^