Sofia, Bulgaria

Nina isi baga mainile in buzunare si grabi pasul. Banuia ca urma sa ajunga prea devreme la cafenea, dar macar asa avea mai mult timp sa se gandeasca la cum sa ii spuna lui Aaron ca pleaca. Nu stia cum urma sa primeasca baiatul vestea, mai ales ca nici ea insasi nu stia cum sa reactioneze inca. Era bucuroasa ca, dupa atata timp, mama ei parea intr-adevar fericita. Era fascinata de faptul ca cineva ii luase in seama pasiunea de a trage cu arcul, considerand-o un talent folositor, care ar pute-o ajuta mai departe in cariera. Era putin speriata la gandul ca trebuia sa o ia de la capat intr-un oras in care nu cunostea pe nimeni, intr-o tara in care ar fi fost o straina si un intrus. Si era ingrozita la gandul ca va trebui sa se descurce fara mama ei si, mai ales, fara Aaron. Daca cineva i-ar fi zis cu o zi in urma ca ea putea simti atatea emotii deodata fara sa explodeze, ar fi ras.

Ingropata in ganduri, nu sesiza ca ajunsese la cafenea decat abia dupa ce trecu de aceasta, asa ca fu nevoita sa se intoarca cativa metri. Cand impinse usa de sticla, inca suparata ca probabil aratase ca o fraiera intorcandu-se brusc in mijlocul drumului, Nina se grabi spre masa liber din spate, aproape trecand pe langa Aaron si rasturnandu-l de pe scaun.

- Whoaa! Usor, tigroaico! zise el, razand.

Nina clipi surprinsa.

- Ai ajuns mai devreme.

- Si tu. adauga el.

Fata se incrunta putin, apoi fara sa mai zica altceva se aseza la masa, fata in fata cu Aaron. Se lasa o tacere incomoda, Nina incapatandu-se sa se uite oriunde, numai la baiat nu, in timp ce el o studia atent. In cele din urma, cand se hotari ca nu se mai putea preface interesata de solnita nici o secunda in plus, ridica privirea si il surprinse uitandu-se la ea. Si poate ca nu faptul ca o privea o surprinsese, cat felul cum o privea. El, parca prins in flagrant, isi ridica rapid privirea spre tavan, incercand sa-si goleasca mintea de orice gand care prinsese radacini in ultimele secunde, apoi o privi din nou si ii zambi putin stanjenit, dar cu un aer usor distant.

- Spuneai ca ai ceva noutati importante. deschise el discutia dupa ce isi dadu seama ca ea nu avea sa o faca.

Nina se uita din nou la solnita, sperand ca se facuse mai interesanta in minutul in care nu o privise, ca sa poata amana discutia pe care trebuia sa o aiba cu Aaron. Dar sarea era la fel de alba, iar sticla la fel de neteda si de transparenta ca mai devreme. Inghiti in sec si se uita la el.

- Da. zise ea sec.

Aaron ridica o spranceana si astepta sa continuie, dar fata incepuse sa se joace cu meniul.

- Haide, Nina, nu ma mai tine in suspans, incerca el sa animeze putin discutia.

Fata lua o gura mare de aer si il privi in ochi.

- Plec. zise ea, cu o voce la fel de seaca ca si prima data.

Aaron o privi derutat.

- Daca nu iti mai place cafeneaua, putem pleca, nu e problema. zise el, dand sa se ridice, dar Nina il apuca de mana, facandu-l sa se aseze. La contactul cu degetele ei, baiatul simti niate furnicaturi si o dorinta subita de a nu-i mai da drumul la mana, dar se abtinu si, asezandu-se la loc, astepta sa vada ce mai avea de zis roscata.

- Nu ma refeream la local, idiotule, zise ea, cu ceva amuzament in voce. Apoi deveni brusc serioasa. Plec din Bulgaria. Din Europa, ca sa fiu mai exacta.

Aaron o privi surprins si simti cum ingheata, dorindu-si brusc sa scape de mana ei care inca o strangea pe a lui si sa-si bage degetele in urechi ca sa nu auda.

- Cum adica pleci?

In loc de raspuns, Nina scoase o hartie impaturita cu grija si i-o intinse, iar acesta o lua si o citi rapid, apoi se uita la fata si inapoi la scrisoare. O mai citi o data si i-o returna, simtind cum tot sangele i se transforma in gheata.

- Deci ma... abandonezi, ma... ma parasesti... ca sa urmezi niste cursuri idioate intr-o tara de obezi si dementi. zise el, gasindu-si cu greu cuvintele.

Nina isi dadu ochii peste cap, usor enervata de abordarea lui.

- Stii si tu ca nu e chiar asa, pufni ea.

- Nu? Atunci cum e? intreba el, la fel de nervos ca prima data.

Fata simti cum incepe sa stranga in pumn meniul mai tare decat ar fi trebuit si cum atmosfera incepe sa se umple de tensiune. Nu ii placea deloc cum punea Aaron problema si, in timp ce sa pregatea sa-i dea un raspuns acid, chelnerita aparu langa masa lor, cu pixul si carnetelul gata de luat comanda.

- Cu ce va pot servi? intreba ea fara chef, plimbandu-si privirea de la unul la altul, apoi la ceas si inapoi la masa.

- Un expresso lung pentru mine, fara lapte si zahar si un capucino pentru el. comanda Nina din reflex.

- Te-ai gandit ca poate eu vreau altceva? intreba artagos Aaron.

- Nu te prosti... asta comazi de fiecare data, zise roscata.

- Uite de data asta nu mai vreau. Crezi ca esti singura care poate sa faca schimbari in viata ei? protesta el suparat.

- Incredibil. Deci tot la asta ajungem. Ei bine, daca chiar...

- Uite, scuze de intrerupere, dar o sa va las sa va continuati cearta de cuplu si cand va hotarati, vin sa va iau comanda, bine? interveni chelnerita, bagandu-si pixul in buzunarul camasii albe, pe care era inscriptionat numele cafenelei.

- Nu suntem un cuplu. se rasti Nina la ea, iar aceasta, uitandu-se sceptica la mainile lor care inca erau impreunate pe masa, dadu din umeri si se indrepta spre alti clienti.

Fata isi retrase mana si se uita suparat pe geam.

- Chiar ai de gand sa pleci? o intreba Aaron.

Din voce ii disparuse furia, capatand in schimb o tenta rugatoare, ingrijorata. Nina ofta.

- Trebuie.

- Nu, nu trebuie. Nu trebuie sa faci nimic din ceea ce nu vrei, nu asa ai zis mereu? se insufleti el.

- Dar tocmai asta e, ca vreau. Asta, zise ea aratand spre scrisoare, sansa asta e imensa. Ma ajuta atat de mult. Ma face fericita. Imi da posibilitatea sa imi gasesc un viitor. Si mama, sa o fi vazut pe mama. Parca venise Craciunul mai devreme.

- Mamei tale nu ii place Craciunul. remarca Aaron.

Nina isi dadu ochii peste cap.

- Era o expresie, idiotule. mormai ea. Dar nu asta conteaza. Conteaza doar ca asta e ceea ce imi doresc, ceea ce ma ajuta. Cred ca asta ar putea fi visul meu si nu stiu, ma asteptam ca tu, tu dintre toti oamenii, sa fii bucuros pentru mine. Si sa ma sustii.

Se uita la el cu ochii ei mari, caprui, urmarindu-i fiecare trasatura a feței, asteptandu-i reactia. El ofta.

- Sunt bucuros pentru tine, Nina. spuse el intr-un sfarsit, jucandu-se cu fermoarul de la jacheta. Doar ca... o sa imi fie dor de tine. M-am obisnuit cu tine aici.

- Si mie o sa imi fie dor de tine, prostutule. zise ea, ridicandu-se si asezandu-se langa el, pe canapeluta, imbratisandu-l.

- Mda, sigur nu sunteti un cuplu, pufni chelnerita, trecand cu o tava de cafele pe langa ei.

Nina chicoti si se uita la Aaron.

- De ce crede ca suntem un cuplu? il intreba ea.

- Poate pentru ca ne potrivim? ii raspunse el, tot cu o intrebare.

- Crezi ca ne potrivim? zise ea razand.

Aaron nu raspunse, uitandu-se pur si simplu la ea, cum statea atat de aproape de el dupa acea imbratisare lunga. Dar parca tot nu era destul de aproape. Asa ca se mai apleca putin inspre ea.

- Da. sopti el, cand distanta devenise destul de mica.

Apoi facu ceea ce nu avusese curaj sa faca 7 ani. O saruta. Buzele ei erau moi, cu gust de cafea si menta, ceea ce nu il surprinsese deloc, caci asta era ceea ce o caracteriza pe Nina. Cafeaua, care emana taria si energia si menta, care aducea prospetime si o dulceata acida. Dar inainte sa apuce sa se bucure de gust, inainte sa isi dea seama exact ce face, sarutul se sfarsi, Nina desprinzandu-se de el si privindu-l cu niste ochi in care putea citi o aglomeratie de sentimente. Deschise gura, parand ca vrea sa zica ceva, apoi ochii incepura sa-i sclipeasca, de parca ar fi fost pe puncrul de a izbucni in plans si, rasucindu-se pe calcaie o lua la fuga.
Aaron ramas o clipa ca trasnit, uitandu-se nedumerit dupa ea. Apoi se ridica rapid, cautandu-se in buzunare dupa portofel, apoi amintindu-si ca nu comandase nimic, fugi si el dupa ea.

Afara incepuse sa se innoreze si sa se racoreasca, briza de vara transformandu-se intr-un vant domol. Oamenii incepusera sa mearga mai repede, grabindu-se sa ajunga la destinatie inainte de a incepe ploaia, asa ca Aaron trebui sa evite destui trecatori neevosi in fuga sa dupa Nina. Aceasta se oprise la intrarea de la metrou, asezandu-se cu fundul pe trepte. Isi dadu jos jacheta si i-o puse pe umeri, apoi se aseza langa ea. Fata ridica privirea inspre el, dar nu spuse nimic, nici nu dadu semne ca ar vrea sa fuga din nou de el.

- Imi pare rau, incepu baiatul, dar ea clatina din cap.

- Nu-ti cere scuze. Ok? Ce ti-am zis eu mereu? zise Nina, cu o voce care, desi nu tremura, se vedea ca e plina de diverse emotii care o bulverseaza. In jurul lor, vantul incepuse sa bata din ce in ce mai tare.

- Daca ceva te face fericit, sa nu-ti ceei niciodata scuze ca l-ai facut, intona Aaron, putin amuzat de felul in care trata ea problema.

- Bun. Atunci am stabilit ca nu ne cerem scuze.

Si inainte ca el sa poata raspunde, buzele ei erau peste ale lui. De data asta gustul de menta si cafea era insotit de furie, de furia pe care Nina si-o descarca in sarut si care parea sa oglindeasca furia cu care batea si vantul in jurul lor. Totusi, la fel ca primul, sarutul se termina repede.

- De ce ai facut asta? o intreba uluit, cand aceasta se desprinse si se dadu putin mai incolo.

- Ca sa nu te simti prost ca ai facut-o doar tu. raspunse ea, iar vocea ii redevenise egala.

- Sa stii ca nu functioneaza asa, zise el, incepand totusi sa rada.

- Stiu, spuse si ea, ridicand din umeri si razand. Apoi se uita serioasa la el. Dar suntem cei mai buni prieteni, asa ca asta o sa fie explicatia pentru tot, ok?

Lui Aaron ii pieri zambetul, dar, cand deschise gura ca sa zica ce avea de zis, Nina i-o acoperi cu palma.

- Nu, ok. Nu. Suntem cei mai buni prieteni si nu putem. Daca ceva merge prost? Daca... nu stiu. Doar nu.

Aaron o trase inspre el si o lasa sa-si puna capul pe pieptul lui. Se uita in jur si vazu ca vantul se mai potolise, isi mai calmase din agresivitate.

- Pleci in America. Nu vad ce ar putea merge mai rau de atat pentru prietenia noastra.

Nina se desprinse de el si, spre surprinderea lui, si vantul paru sa se inteteasca, dar o puse pe seama faptului ca nu mai era corpul ei atat de aproape de al lui ca sa ii tina de cald.

- Adica sansa mea la o cariera ne strica prietenia? Adica e vina mea? intreba ea, cu iritare in voce.

- Nu, raspunse el, dandu-i o suvita dupa ureche. Adica e acum, ori niciodata.

Iar de data asta, capetele lor se apropiara in acelasi timp, iar buzele lor se unira intr-un sarut dorit si asteptat de amandoi in egala masura, un sarut lung si care preschimba prietenia lor in ceva mai mult. Cand Nina se desprinse din el, nu mai fugi, ci ramase cu fata apropiata de a lui, cu nasurile usor lipite, iar Aaron fu surprins sa constate ca si vantul se oprise din batut, iar soarele iesise de dupa nori.

- A treia oara e cu noroc, ii sopti el, iar roscata zambi.

Undeva deasupra Atlanticului

Löise se trezi brusc, tresarind si facandu-l pe tatal sau sa-si ridice capul din revista de bussines. Visul ei fusese din nou atat de clar si de real, de parca ar fi fost de fata la el, ca un personaj figurant, un om mut si invizibil care vede si aude tot dar nu e vazut si auzit de nimeni. Fata tinerei roscate ii era inca atat de viu conturata in memorie, incat trebui sa clipeasca de cateva ori inainte sa ii dispara complet din fata ochilor. Si ceea ce i se parea si mai ciudat era ca putuse vedea clar cum, cu sentimentele ei, fata controlase vantul si vremea. Clipi din nou si isi freca tampla, gandindu-se la cat de aiurita si de stupida fusese aceasta ultima reactie. Nu, probabil ca i se paruse. Dar un frison ii strabatu pielea si isi musca usor nervos buza, gandindu-se la visele pe care le avusese si cu Nate, vise care pareau la fel de reale si de materiale ca cel cu necunoscuta roscata. Si la fel ca in acesta, visele cu Nate se invarteau in jurul unui specatcol ciudat in care el arunca cu bulgari de foc si modela flacari in oameni de zapada fericiti.
Lipindu-si fruntea de sticla rece a geamului se gandi ca poate inebunea. Privi la covorul de nori care se asternuse sub ei, in timp ce zburau tot mai sus, impotriva timpului, iar pentru o fractiune de secunda se gandi daca fata din visul ei ar fi putut controla aerul pe care aripile avionuluo il taiau cu atata viteza.

Ce gand stupid. Oamenii nu pot controla forte ale naturii, ca aerul sau focul, se certa ea. Cel mai probabil visase asta din cauza ca era in avion. Cat despre visele cu Nate stabilise ca aveau legatura cu acea camera care luase foc in conacul familiei Jones.

Totusi, in timp ce urmarea cum avionul zboara lin, Löise nu putu sa nu se intrebe daca in goana ei de a pleca din Franta si de a scapa de umilinta si de privirile judecatoare pe care le-ar fi avut de indurat, nu se indrepta de fapt spre ceva mai rau caci, de cand isi inchisese valiza incepuse sa aiba sentimentul ca ceva urmeaza sa se petreaca, ceva inevitabil si care va schimba totul. Iar in momentul in care avionul ateriza pe cel mai mare aeroport din New York, sentimentul se transforma in certitudine. Ceva urma sa se intample.

Am postat mai repede decat ma asteptam si sincer, imi place cum a iesit. Voua cum vi se pare? Si ce parere aveti despre relatia dintre Nina si Aaron? Sau de presentimentul Löisei?

La media aveti o poza cu Aaron.

XOXO
CarrotBoss

P.S. Vrea cineva dedicatie?